Cetatea Rasnov se afla in orasul Rasnov, judetul Brasov, fiind una dintre cetatile taranesti din Transilvania. Aceasta cetate a fost construita chiar de catre locuitori in secolele XIII si XIV.
Foto: www.trekking-tours.ro
Principalul obiectiv in construirea acestei cetati a fost pentru apararea impotriva turcilor si a tatarilor. Toate cetatile taranesti au reprezentat un sistem de aparare al localitatilor din Transilvania care erau expuse invaziilor.
In cetate se afla o fantana adanca de 143 de metri, care a fost de folos nu doar ca sursa de alimentare cu apa pentru localnici ci si ca modalitate de aparare pentru cei care se refugiau aici in timpul asediilor.
Exista o legenda legata de aceasta fantana, potrivit careia doi prizonieri turci au trebuit sa sape, fiindu-le promis ca vor fi lasati sa plece. Se pare ca prizonierii au sapat timp de 17 ani fantana si au scris versete din Coran pe peretii acesteia, lucru pe care il puteti vedea si astazi.
Nu se stie cu certitudine daca cei doi prizonieri au fost lasati sa plece sau au fost executati la terminarea fantanii.
Cetatea Rasnov este un exemplu bun cu privire la restaurarea unei cetati din Transilvania, putand fi vizitata si avand si un restaurant pus la dispozitia turistilor.